De ce nu ne inteleg baietii?

Stau cateodata si ma intreb de ce nu ne inteleg baietii? Sau de ce incepe o cearta? Pai daca stau bine si ma gandesc o cearta incepe (cel putin in relatia mea) deoarece nu ma intelege prietenul. Si nu ca nu ma intelege ca am probleme sau chestii de genu' asta, ci ca nu ma intelege ce vreau sa-i zic cand zic ceva.

De exemplu azi m-am certat la telefon cu el ca atunci cand m-a sunat nu puteam sa aprind cuptorul de la aragaz si eram nervoasa si ii ziceam ca nu pot sa aprind cuptorul sa imi fac mancare iar el imi zicea ca mai iesim sau nu, sau mai bine sa stau in casa ca daca fac mancare inseamna ca nu pot sa ies; dar eu nu am zis ca nu pot sa ies ci ca nu pot sa aprind cuptorul. Ce era asa greu de inteles? Ca nu pot sa-mi aprind cuptorul...

Tot ce vroiam de la el sa-mi zica era: “Lasa bebe ca o sa vin eu cand ies de la curs sau dupa ce iesim si ti-l aprind”. Era asa greu sa zica asta? Cateodata stau si ma gandesc ca poate vorbim prea codat, noi fetele, sau poate avem putere de intelegere mai mare ca ei, adica noi putem “citi printre randuri” si ei nu. Si asa tare ma enerveaza lucrul asta.

Oh, Doamne! Cred ca asta ma enerveaza cel mai tare! Incerc sa-l fac sa inteleaga ca nu asta vreau si ca vreau sa ies sa ne plimbam sau la un suc sau oriunde si ca nu vreau sa stau in casa iar el continua cu faza asta.

S-a intamplat de multe ori sa ii zic eu cand sa termine o cearta pentru ca el nu intelegea ca nu e nici momentul nici locul potrivit iar el tot continua si normal ca stateam botosi si suparati, ca doar cearta nu se terminase si nu spusesem niciunul tot ce aveam de zis. Cum sa facem sa nu ne mai certam cu ei? Cum sa facem sa ii facem sa ne inteleaga? Eu una chiar nu stiu.

Am si eu momentele mele normal cand las de la mine, cand trec peste, cand nu il bag in seama sau cand pur si simplu ii zic fix ce vreau de la el fara sa-l mai fac sa se gandeasca oare ce am vrut sa zic, dar am si momente cand vreau sa imi zica el, sa-si dea seama ce vreu de fapt fara sa ii zic exact ce vreau. Sa ghiceasca daca asta inseamna de fapt.

Stiu ca e foarte greu ce cer dar asa bine ma simt cand, cateodata, nu ii zic ce vreau si pur si simplu isi da seama din ce zic sau ce fac. Ma simt... nici nu stiu cum sa zic ca ma simt, pur si simplu fericita, cred ca asta este cuvantul cel mai potrivit. Dar asta se intampla destul de rar.

Cred, totusi, ca cel mai bine este ca atunci cand vedem ca EL chiar nu intelege ce vrem, sa ii zicem pur si simplu si, evental, sa il intrebam apoi daca s-ar fi gandit la asta sau daca macar i-a trecut prin gand. Aaa... si apoi sa incercam sa-i atragem atentia, cine stie? Poate data viitoare isi va da seama. Nu?

Prima oara la munte iarna...

Am fost foarte des la munte in viata mea pentru ca mergeam cu parintii si cu sora mea de mici insa niciodata nu am fost iarna. Cam tot timpul mergeam toamna sau primavara, insa inainte sa se strice vremea ca sa putem face drumetii. Era frumos, foarte frumos, ca eram toti impreuna si ne plimbam pe munti, faceam drumetii care mai de care mai frumoase, mai hazlii, mai interesante...

Insa anul acesta, de ziua prietenului meu, am hotarat sa merg cu el si inca cativa prieteni la munte. Am mers intre 21-23 noiembrie si nimeni nu se astepta sa ninga, mai ales eu. Insa a nins destul de mult incat totul era alb in jurul nostru. Cand am vazut ca ninge am fost cea mai fericita si am iesit pe geam si ma uitam cum ninge. Asa frumos era...

Totul era alb, fulgii se asterneau gramada pe jos si pe copaci, era ca intr-un basm...era minunat. Abia asteptam sa se faca dimineata ca sa mergem pe munte sa vad minunatia asta care niciodata in viata nu o mai vazusem. Eram asa fericita, nicio clipa nu am visat ca tocmai atunci, cand o sa fiu eu la munte o sa ninga si ca am sa fiu la munte iarna, in zapada...

De dimineata ne-am trezit, am mancat si ne-am imbracat sa mergem la plimbare. Am iesit din casa si m-am dus repede sa exploatez zona, sa ma bucur de minunatia la care am luat parte si pe care am asteptat-o atata timp, atatia ani...

Eram prima din grup, m-am dus in fata pentru ca nu mai aveam rabdare sa ii astept pe ceilalti sa vina. Asa fericita eram, asa frumosi erau muntii, copacii... Desi am mai vazut zapada si am avut parte de zapada in fiecare iarna acasa aici totul era ca intr-un basm, parca viata a vrut sa imi ofere de ziua lui acest lucru, sa ne bucuram impreuna.

Ma bucur ca a fost langa mine cand am vazut pentru prima data in viata muntii inzapeziti, neaua asternandu-se la munte. A fost una din cele mai frumoase zile din viata mea. Cand ne-am intors din plimbare ne-am asezat langa soba si am baut un vin fiert iar mie imi luceau ochii de bucurie si stateam langa el, in bratele lui...